Radu Cerghizan
In timpul celor 2-3 ani de activitate publica, Isus a convins multi evrei sa accepte ideile Esenienilor (botez, pocainta, penitente, apocalipsa, judecata de apoi, instaurarea iminenta pe pamânt a împaratiei cerului), dar cu respectarea pe mai departe a unor elemente mozaice traditionale (sarbatori religioase, sabbat, alimentatia kosher, circumcizia etc). O parte din însotitorii lui Isus au vazut in Isus pe Mesia, cu rol predominant politic, care, conform profetiilor, urma sa elibereze Palestina de ocupantii straini si sa reinstaureze vechiul regat iudeu, in limitele regatului din vremea regelui David. Isus nu si-a arogat insa niciodata aceasta functie. In acelasi timp, datorita ideilor sale, asemanatoare cu cele ale lui Ioan-Botezatorul, si-a atras antipatia tetrarhului Herodes Antipas, dar mai ales a membrilor clicii clericale din Ierusalim (saducei), in frunte cu Marele Preot Caiafa (Kaiphas), care-si vedeau pozitiile si privilegiile acut amenintate, in cazul instaurarii la cârma provinciei (ca tetrarh) si a treburilor clericale (ca Mare Preot) a lui Isus. Intrucât o parte a evreilor il proclamasera deja pe Isus drept Mesia la intrarea triumfala in Ierusalim inaintea Passahului (Pastele evreiesc), Sanhedrinul (de comun acord cu procuratorul roman Pilat din Pont) l-a arestat si i-a intentat un proces politic fictiv, acuzat de complot împotriva puterii romane. Autorii Evangheliilor au facut eroarea de a pune vina condamnarii la moarte a lui Isus pe intreg poporul evreu, nu a vinovatilor reali (puterea romana si clica evreilor saducei, grupata in organul clerical suprem Sanhedrin). Greseala a condus ulterior in cursul istoriei la persecutii nemeritate ale evreilor.
Dupa disparitia lui Isus, s-a constituit in Ierusalim un prim nucleu iudeo-crestin, sub conducerea apostolilor Petru, Iacob cel Batrân si Ioan. Acestia s-au conformat testamentului spiritual al lui Isus, propagând ideile preluate de la Esenieni, dar numai evreilor din Palestina. In istoriografia ulterioara, linia urmata de Petru si de apostoli a fost prezentata sub numele de ecclesia ex-circumcisione. Acestia au respectat si practicat in continuare elemente de rit mozaic.
Intemeietorul religiei crestine, fara elemente mozaice, dar in evidenta discordanta cu ideile propagate de Isus si de apostoli (care au recomandat mentinerea elementelor mozaice), a fost apostolul Pavel, un evreu deosebit de cultivat, ager si abil. Pavel a intreprins 3 calatorii misionare peste hotare pentru convertirea populatiilor neevreiesti la noua religie, din care a exclus toate elementele mozaice. Pavel n-a avut succes in timpul vietii, in misiunea de convertire a populatiilor neevreiesti. Istoria prezinta varianta paveliana a crestinismului sub numele de ecclesia ex-gentibus.
Diferentele ideologice dintre Pavel (adeptul noii variante) si cei 12 apostoli (adeptii vechii variante) au degenerat rapid in divergente grave ideologice, ce au durat pâna la sfârsitul vietii. Pavel a intrat in conflict deschis cu toti apostolii si cu grupele de evrei crestinizati din Palestina, sau din alte regiuni riverane Marii Mediterane, fiind chiar acuzat de erezie.
Relatiile bisericii iudeo-crestine cu biserica mozaica traditionala, dar si cu puterea de ocupatie romana, s-au înrautatit rapid in timpul si dupa revolta iudeilor din anii 66-70 d.C. ("Primul Razboi Iudaic"). Iudeii crestini au adoptat o pozitie neutra, de nealiniere la lupta evreilor împotriva Romanilor, ceace le-a atras antipatia acestora. Puterea romana a înnabusit revolta in anul 70 d.C., exercitând presiuni si asupra comunitatii crestine, care s-a vazut nevoita sa paraseasca temporar Ierusalimul si sa se stabileasca in orasul Pella (Transiordania) si in alte orase dinafara Palestinei. Un alt motiv pentru care iudeii crestini au parasit Palestina au fost si reprosurile evreilor, de a nu fi colaborat cu ei in timpul razboiului din anii 66-70 d.C.
Ideologia iudeilor crestini a creat ulterior mari probleme autorilor Evangheliilor, care, ca purtatori de cuvânt ai bisericii paveliene neevreiesti, au încercat sa explice Romanilor si restului lumii ca biserica crestina neevreiasca difera esential de biserica iudeo-crestina.
Dupa anul 70 d.C., o parte a evreilor crestini s-au reîntors in Palestina si la Ierusalim, dar au fost primiti si tratati cu raceala de catre evrei. Biserica iudeo-crestina din Palestina a primit o lovitura grea dupa reprimarea de catre împaratul Hadrian a celei de a doua revolte iudee in anul 135 d.C. ("Al doilea Razboi Iudaic"). Comunitatea a fost dizolvata central, dar a continuat sa mai existe in provincie, in unele localitati, organizata in mici grupe. Una din aceste grupe (Ebionitii) a excomunicat din biserica pe toti crestinii neevrei si l-a declarat chiar si pe Pavel drept eretic.
In secolul 4 numarul evreilor crestini a scazut mult. Nu dupa mult timp, comunitatea a disparut definitiv de pe scena istoriei.
Misiunea lui Pavel in lumea neevreiasca, care, in decursul vietii sale parea ca va esua din cauza multiplelor contradictii, a triumfat totusi dupa moartea sa.