Gnosticismul este o remarcabila traditie initiatica care-si trage radacinile din secolul 2 d.C. si care sustine ca mântuirea (cu alte cuvinte revenirea - dupa nenumarate incarnari - in corpul nevazut al TOT CEEA CE ESTE, respectiv in trupul energiei universale hiperinteligente) se obtine printr-o cunoastere intuitiva a divinitatii Eu-lui fiecarui om. Gnosticismul înseamna cunoasterea panteista a lui Dumnezeu prin credinta si cunoastere, superioara credintei clasice bisericesti. Anuntând zorii unei noi zile pentru omul dezorientat, gnosticismul apare ca un orizont optimist, promitator de fericire. Gnosticismul cuprinde imaginea unei cunoasteri nazuita cu ardoare de catre o elita aflata pe o treapta superioara de dezvoltare spirituala, separata de intelectualismul anost, ambiguu, speculativ, van. Termenul gnosticism este de origine greaca si indica, într-un sens general, o cunoastere. Dar, într-un sens mai profund, cuvântul gnosticism se refera la un modus operandi care explica fenomenele fizice si metafizice cu privire la univers, iar pe om ca protagonist. Investigatorii impartiali au afirmat întotdeauna ca gnosticismul este un fenomen foarte particular, legat de activitatea constiintei în om, în nazuinta de a descifra misterele care relationeaza existenta sa cu creatorul si faptele ce deriva din aceasta legatura netagaduita. Alte concepte afirma ca gnosticismul este ansamblul cunoasterilor sacre, al caror secret Marii Initiati îl pazeau cu grija si care constituia, doar pentru ei, obiectul învataturii esoterice. Gnosticismul ramâne definit ca o cunoastere revelatoare, eminamente practica, ce, departe de a exprima simple date teoretice, cauta sa semnaleze atitudinea corecta a creaturii umane în fata vietii si sa o conduca pe aceasta, prin intermediul unor trairi personale, la solutia enigmei propriei sale existente. A raspunde în mod serios si demn la cele trei mari întrebari ale filozofiei eterne: Cine suntem, de unde venim si încotro mergem ?, este atât o necesitate primordiala a fiintei umane, cât si obiectivul fundamental al Studiilor Gnostice. A califica aceasta cautare drept "erezie" este si va fi întotdeauna, în mod evident, o mare absurditate, caci misiunea lui Dumnezeu (mai bine zis a TOT CEEA CE ESTE) consta în a-si ascunde misterele, iar cel a omului (component al TOT CEEA CE ESTE) este în a le descoperi. Se dovedeste a fi nepotrivit sa ne gândim la gnosticism ca la un simplu curent metafizic introdus în sânul crestinismului. Gnosticismul constituie o atitudine existentiala cu caracteristici proprii, înradacinata în cea mai antica, elevata si rafinata aspiratie esoterica a tuturor popoarelor, a caror istorie, din nefericire, nu este bine cunoscuta prea bine de cercetatorii moderni. Gnosticismul este Cunoasterea Iluminata a Misterelor Divine. El este un functionalism foarte natural al Constiintei, o philosophia perennis et universalis. Gnosticii au investigat izvoarele Chinei, operele sanscrite ale Indiei, vechile manuscrise tibetane s.a. S-au preocupat cu studiul pieselor arheologice, au investigat în profunzime multe codice, au analizat întelepciunea civilizatiilor antice, au realizat studii comparative între Mexic, Egipt, India, Tibet, Grecia etc si au ajuns la concluzia ca Intelepciunea este universala, în esenta este mereu aceeasi, se schimba doar aspectele sale, în acord cu popoarele, natiunile si limbile. A venit, deci, vremea sa se înteleaga ca în toate tarile lumii palpita întelepciunea din culisele constiintei. A venit vremea sa întelegem ca la baza piramidelor din Egipt a înflorit întelepciunea hierofantilor. A venit momentul sa stim ca în piramidele din Teotihuacan înca se aude verbul rasunator al vechilor maestrii din Anahuac. În numele adevarului, trebuie spus ca întelepciunea cosmica freamata si palpita în tot ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce va fi. De-a lungul timpului, diferiti Hierofanti ai Cunoasterii au stralucit în noaptea epocilor (Hermes Trismegistos, marii întelepti ai Greciei antice, sacerdotii incasi, marii initiati din Anahuac si altii). Peste tot straluceste întelepciunea tuturor epocilor, întelepciunea gnostica, tainuita în culturile multor popoare antice, ascunsa în minunate opere de arta; arhitecturi încarcate de simboluri sacre; opere de teatru care expun principii transcendentale; sculpturi care, în tacerea lor, transmit spectatorului enorme adevaruri filosofice si mistice; culte, mituri, legende si traditii de pe diferite latitudini cu mesaje legendare dirijate catre constiinta adormita a fiintelor umane, cautând mereu sa o trezeasca si sa o faca sa participe la realitatea care se afla dedesubtul sferelor inalterabile ale spiritului uman. Gnosticismul milenar a întâlnit, în diferite ocazii ale istoriei, multi adversari care au dorit mereu sa interpreteze într-un mod vulgar expunerile gnostice, cu scopul de a le ridiculiza si a le discredita. In spatele acestor campanii s-au ascuns interese dogmatice, care, vazându-si amenintata continuitatea, au cautat sa discrediteze, în multiple moduri, intelepciunea divina a gnosticismului. Este lamentabil ca unii autori, putin informati, au asociat gnosticismul cu tendinte eretice si anticrestine. Aceasta este o absurditate, întrucât primii fondatori ai Bisericii au recunoscut în gnosticism cel mai bun sprijin al lor. Sa ne amintim de Marii Initiati precum Augustin si Origenes, eminenti parinti ai Bisericii, care s-au declarat din punct de vedere teologic gnostici. Insusi Isus a fost legat de casta Esenienilor, ale caror manifestari gnostice sunt universal recunoscute. Este interesant sa întelegem de asemenea ca însusi crestinismul (posterior aparitiei gnosticismului) a gasit în filozofii gnostici primul sau punct de sprijin pentru a reusi sa se dezvolte în acele timpuri. Autenticul gnosticism are doar un obiectiv, cel de a-l face pe om constient de motivul existentei sale. Gnosticismul a proclamat întotdeauna non-violenta si cauta, înainte de toate, cunoasterea integrala de sine însusi, ca baza esentiala pentru a edifica o viata mai demna, constienta si transcendenta. Psihologia gnostica este antica Philokalie a Egiptenilor si Vedele hinduse, ale caror obiectiv esential este cunoasterea cauzei tuturor traumelor noastre, problemelor, neplacerilor, greselilor, viciilor, atitudinilor gresite etc, cu scopul de a ajunge la întelegerea si dizolvarea lor ulterioara. Este oare traumatizant ca omul sa faca ordine în modul sau de a gândi, simti si actiona ? Poate ajunge în vreun moment sa înrobeasca o cunoastere, care înainte de toate propune libera initiativa, care niciodata nu impune criterii, ci invita fiinta umana la reflectare profunda în fata vietii ? Sau este poate mai bine sa continuam sa fim sclavii unei lumi interioare necunoscute, plina de gânduri negative, emotii si atitudini instinctive neînfrânate ? Nu putem nega ca exista doua curente în lume care lupta pe viata si pe moarte pentru suprematie. În primul rând avem curentul spiritualist, format de toate religiile si credintele. Pe de alta parte, avem curentul materialist, cu scolile sale si propria sa dialectica. Curentul spiritualist crede ca el, doar el, detine adevarul. Curentul materialist, ateist, presupune ca de asemenea detine adevarul. Curentul spiritualist închina un cult Zeului-Spirit, nu conteaza ce nume i se da: Allah, Brahma, Jehova, Dumnezeu etc. Curentul materialist închina un cult Zeului-Materie, de asemenea indiferent de numele ce i se da. Sunt deci doua curente. Cel spiritualist se fundamenteaza pe teoriile sale. Cel materialist pe ale sale. Cine are dreptate? Cei din dreapta sau cei din stânga ? Fara a rani susceptibilitati delicate, trebuie spus ca nici unii, nici altii, nu cunosc în realitate ceea ce este Adevarul. Adeptii spiritualismului si adeptii materialismului au inoculat lumea cu teorii, ipoteze si supozitii, care niciodata nu au fost experimentate. Autorii se contrazic pe ei însisi în operele lor. Sarmanul cititor trebuie sa bea din cupa amara a îndoielilor. Studiile gnostice constituie insa un balsam pentru nesatiosul cautator al luminii, al Adevarului. Gnosticismul ofera chei si procedee pentru a experimenta prin noi însine marile realitati ale vietii si ale mortii. Principalii exponenti ai gnosticismului au fost: Menandru, samaritean de origine, trimis în aceasta lume de puterile invizibile. Din Siria provine Vasilide, influent în Alexandria, dar cu urmasi si la Roma. El sustine dualismul persian si propaga teoria emanatiilor. Un gnostic renumit este si egipteanul Valentin, care începe sa predice la Alexandria spre anul 135 d.C., propagându-si apoi ideile, pentru doua decenii, la Roma. Valentin se serveste de Platon si Pitagora, ca si de gândirea paulina si de cuvintele lui Isus, pentru a avea un plus de acceptare din partea crestinilor. Insa la el, ca la toti gnosticii de altfel, este prezenta în mod substantial cosmogonia mitologica: de la Tatal invizibil îsi au originea realitatile (fiintele) emanate, ce culmineaza în cei 30 de eoni supremi ce constituie pleroma, lumea spirituala superioara, de la care provine realitatea terena, si spre care creatia imperfecta tinde sa se întoarca. Exponentul principal al gnosticismului crestin a fost Marcion, nascut la începutul secolului 2. Gnosticismul reprezinta un sincretism religios al antichitatii târzii care, pe baza unui dualism oriental, pune împreuna conceptii religioase ale iudaismului târziu si unele elemente ale revelatiei crestine. Gnosticismul a existat înaintea crestinismului, iar multe din persoanele care îl cunoscusera, iar apoi trecusera la crestinism, nu au renuntat total la vechea lor credinta, ci s-au limitat doar la a adauga unele idei crestine la vechile lor convingeri gnostice. În acest fel apare gnosticismul crestin. El a încercat sa ofere omului o explicatie pe inteles despre lume si despre el însusi. Referitor la izvoarele acestei miscari, în afara de Pistis Sophia si Cartile lui Je, ea poate fi reconstituita în cea mai mare parte din scriitorii crestini antignostici (Irineu din Lyon, Tertulian, Iustin si Hipolit, si într-o masura mai mica din Clement Alexandrinul, Origenes, Epifaniu din Salamina si Filastrius din Brescia). Între anii 1945-1946, sapaturi arheologice au scos la iveala bogata biblioteca de la Nag Hammadi, în Egipt. In 13 papirusuri sunt cuprinse 40 de opere necunoscute pâna atunci, în limba copta, în cea mai mare parte reprezentând traduceri din opere grecesti scrise în sec.2 d.C. Din aceste opere (apocrife ale Noului Testament si lucrari gnostice pure) se pot creiona principalele concepte ale gnosticismului:
a. un dualism accentuat între cauza prima supranaturala si lumea materiala destinata mortii;
b. imposibilitatea de a se pierde scânteia divina a luminii din Eu-ul gnosticului, chiar daca sufletul este înclinat total si învins de rau;
c. urmând calea cunoasterii, Eu-ul poate sa se elibereze de legaturile materiei si sa se întoarca spre împaratia luminii, a adevaratului Dumnezeu;
d. caderea si ridicarea gnosticului sunt îmbracate în idei mitologice, completate cu elemente din filozofia si religia contemporana.
Succesul curentului iluminat gnostic în rândul crestinilor se poate baza pe doua motive. În primul rând, datorita superioritatii si profunzimii sale, mesajul gnostic nu se serveste de traditia bisericeasca; el este transmis pe cai secrete, în parabole, si nu poate fi înteles decât de catre cei carora le este dat sa-l înteleaga. In al doilea rând, succesul gnosticilor se bazeaza pe ideea ca numai ei, oameni superiori celorlalti, spirituali, poseda adevarata interpretare a evenimentelor cosmice, capabili asadar sa-l cunoasca pe Dumnezeu.